Sergiu Vonvea: Îngerul și Cafeneaua Dracului

Și iar mă găsești în acea cafenea drăguță din Timișoara. Nu prea am locuri preferate. Îmi amintesc de o persoana fără chip care mi-a spus cândva Imaginează-ți locul tău preferat, imaginează-ți că ești acolo. Dar nu am putut. Nu mă vedeam nicăieri altundeva. Dar poate nu reușeam deoarece eram deja în patul ei, și să fiu sincer, în acel moment nu-mi doream să fiu nicăieri altundeva. Dar acum, stând la o altă masă deoarece locul meu obișnuit e ocupat de două studente care studiază ceva foi pentru facultatea lor, în această cafenea verde, chiar cred că e locul meu preferat. Din Timișoara cel puțin.

Mă așez la masă, îmi dau jos paltonul negru și ud, sacoul gri și uscat și rămân în vesta mea gri care acoperă cămașa de culoarea cafelei mele preferate. Neagră. Mă uit în jur, lipsit de speranță, deoarece nu văd nici o scrumieră. Îi zâmbesc unei chelnerițe drăguțe care vine rapid cu salvarea mea.

– De când te așteptam, îi spun.

– Scrumiera, nu pe mine, răspunde jucăuș.

– Nu fi așa de sigură, i-o întorc zâmbind ușor. Un ceai de mentă, te rog.

Și se întoarce să plece, când îi spun.

– Și o întrebare. Pe o scară de la unu la zece, cât de groaznic îmi stă părul? O întreb râzand.

Mă analizează. De sus în jos și jos în sus și răspunde timid.

– Păi..

– Jignește-mă. Nu mă cruța, râd.

– Nu-ți stă rău. E ciufulit, rebel. Și merge cu îmbrăcămintea ta.

– Plouă. Așa că am o scuză.

– Chiar, râde. Oricum, pari diferit. Altfel. Îți dă un look așa…

– Unic, nu? Unic, la fel ca toți ceilalți, gândesc.

– Daa, chiar, zâmbește entuziasmată. Îi zâmbesc, și pleacă.

Și iar rămân doar eu. Eu și pachetul roșu și alb lângă ceaiul de mentă și laptop. Și scriu. Sunt al dracu de boem, nu alta.

Mă uit în locul în care am văzut îngerul ultima oară. Scaunul e gol, ca o metaforă pentru ceea ce simt în interiorul meu. Dar îmi rămâne Timișoara și țigara și cuvintele scrise pe această pagină. Și posibilități. Prea multe posibilități pentru binele meu. O posibilitate îmi zâmbește chiar acum deasupra laptopului. O văd și mă vede și ne zâmbim și fumez. Dar lucrez. Așa că această posibilitate va rămâne doar atât, o posibilitate. Pentru că nu e îngerul meu. Îngerul care aștepta o posibilitate ce n-a mai ajuns. Și sunt trist. Sunt trist pentru mine, și pentru ea. Pentru noi. Un înger și un drac care s-au întâlnit dar nu au făcut schimb de suflete. Și mai mult ca sigur nu vor face niciodată.

Dar ascultă-mă bine. Dacă tu, vreodată, vei vedea acest înger al tău. Doar al tău. Al tău cum e al meu. Cum Ea și Timișoara e a mea. La fel cum eu sunt al meu și al țigării și al nimănui.

Fă-o a ta, pentru că îngerii nu există, dar îi poți crea.

Reclame

3 gânduri despre „Sergiu Vonvea: Îngerul și Cafeneaua Dracului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s