Sergiu Vonvea: Ascultă liniștea

Liniștea e șoapta inspirației. Știi care-i un lucru prea puțin apreciat? Liniștea. Tăcerea. Și nu mă refer la acea jumătate de oră în care nu primești nici o notificare de pe facebook și începi să te temi că ți-a mai scăzut din popularitate. Nu. Mă refer la liniștea de care ai parte atunci când ieși la o țigară pe terasă, și „uiți” telefonul intenționat în casă. Când stai și procesezi tot ce ți se întâmplă. Când, pentru prima oară, gândești și respiri și clipești singur. Doar tu. Doar tu, gândurile tale și o lume necuvântatoare. Mai apare ocazional câte un greiere care te scoate din film, dar nu-l poți învinovăți. Își face și el treaba, nu?

Acea liniște dinaintea unui sărut mult așteptat. Când stau în fața casei ei, gândindu-mă dacă e momentul să fac mișcarea, și am impresia ca totul se petrece cu încetinitorul. Și inima îmi bate și ea zâmbește și eu zâmbesc și nu știu ce să fac. Și în aceeași liniște spun brusc Ce dracu și o sărut. Și o sărut și ea mă sărută și inima îmi bate ca a unui participant la un maraton și părul de pe mână mi se ridică. Părul, nebunilor. Doar părul se ridică. Nu că aș recunoaște dacă s-ar întâmpla și altceva. Pană la urmă, aveam telefonul în buzunar.

Despre acea liniște vorbesc.

Liniștea care te face…ba nu. Taie asta. Care te obligă să gândești. Gândește! Meditează. Folosește-ți materia cenușie și savurează liniștea pe care viața cotidiană și socială nu ți-o va oferi niciodată. Te relaxează. Sau dacă ești ca mine, te inspiră. Liniștea are potențial de muză. Și câteodată, liniștea e singurul lucru care stă între tine și nebunie.

Reclame

Un gând despre „Sergiu Vonvea: Ascultă liniștea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s