Sergiu Vonvea: Vreau să trăiesc, tu nu?

Când spun că vreau să călătoresc (și o spun des), ceea ce vreau să spun e că vreau sa cunosc culturi noi. Oameni noi. Povești noi. Vreau să aud povești ce nu le-aș putea auzi niciodată acolo unde obișnuiesc să supraviețuiesc. Spun supraviețuiesc deoarece ceea ce fac nu se poate numi trăire. Doar supraviețuire. E un oraș frumos totuși, orașul meu de la marginea de vest al unei țări aflate într-un declin financiar, economic și cultural. E interesant și vechi și fermecător, plin de oameni interesanți ce provin din culturi diferite. Dar, după un timp, te obișnuiești. La fel cum se întâmplă cu toate lucrurile frumoase din viața noastră. După un timp ne obișnuim cu ele și-și pierd din farmecul ce-l aveau odată. Țigara n-o mai simt la fel ca înainte. Atunci când fumam pe ascuns în băile liceului în mijlocul simulărilor pentru bac. Atunci când nu-mi permiteam luxul de a fuma pe terasă, deoarece paranoia din mine îl vedea pe tata în fiecare om ce trecea pe lângă mine. Nici cafeaua nu mai are același gust ca înainte, ca atunci când îmi aveam primul sărut și mă temeam de examenele de final de an într-a 11-a (pot spune că am întârziat puțin la întâlnirea cu primul sărut). Atunci când mă simțeam mai matur decât eram și mai înțelept decât îmi permitea vârsta.

Așadar, vreau lucruri noi. Vreau experiențe noi. Vreau să simt și să aud și să văd tot ce-i de simțit și auzit și văzut pe lumea asta.

  • Vreau sa întreb un budist despre viață.
  • Vreau să întreb un francez despre dragoste.
  • Vreau să întreb un scriitor despre muza lui.
  • Vreau să întreb o franțuzoaică despre sărut (s-o întreb e puțin spus).

Taj Mahal, Piramidele din Giza, Turnul Eiffel, Statuia Libertății, Marele Zid Chinezesc, Big Ben. Precum și barurile de cea mai joasă speță din toate orașele lumii. De ce? Pentru că acolo o să auzi cele mai uimitoare povești. Povești ce nu le-ai găsi într-un bestseller scrise de un scriitor ce s-a prostituat literar. Povești ce te-ar face să plângi și să râzi și să speri, toate în același timp. Povești ce te-ar obliga să-ți amintești cum simțeai amestecul ăsta de sentimente. Într-un trecut ce pare prea îndepărtat să-l mai simți și prea apropiat să nu-l trăiești.

Nu vreau să supraviețuiesc. Vreau să trăiesc. Vreau să trăiesc simțind tot ce-i de simțit pe pământul ăsta. Pentru că o viață avem. Iar eu nu vreau să aștept să aflu cât e de lungă. Tu vrei?

Reclame

Un gând despre „Sergiu Vonvea: Vreau să trăiesc, tu nu?

  1. Ha, te inteleg perfect…Uneori e simplu sa traim, ne trebuie putin mai mult curaj. Poate nu o sa alergam din prima pe Marele Zid Chinezesc, dar nimeni nu ne opreste sa ne aruncam in primul tren cu rucsacul in spate si sa speram ca ajungem intr-un loc frumos 🙂 De obicei, din pacate, tindem sa privim mult prea departe, incat in loc sa traim realitatea imediata, savuram visul care…nu prea e marcat pe harta.
    Mi-a placut mult textul asta! Si pff, mi-a dat un chef nebun de viata 😀

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s