Sergiu Vonvea Portretul unei străine

Am văzut-o pe o terasă în mijlocul unei piețe. Era o piață fermecătoare, iar atunci când era soare uitai unde erai și în piept aveai un sentiment cald dar necunoscut. Avea un farmec de Viena, piața asta. Clădirile reconstruite, pavajul și gazonul și statuia te implorau să le privești. Să le adori. Dar cum să le adori pe ele când în fața mea era ea. Străina.

Eram pe terasă, iar soarele, un soare mult prea puternic de februarie, îmi păstra cafeaua caldă. N-aveam nici un pix și nici o foaie. Voiam să analizez, nu să creez. Tot ce aveam era cafeaua mea neagră și pachetul de țigări și-o brichetă. În buzunar abia aveam destul cât să-mi plătesc consumația. Mă simțeam atât de student. Eram cu cafeaua la buze când am avut impresia că văd ceva ce merită privit. Și așa a fost. La o masă de mine era o necunoscută. Avea în păr razele soarelui și întunericul nopții. Iar în ochii ei îmi zâmbea o pajiște fără sfârșit. Nu era cea mai frumoasă femeie pe care o văzusem, dar era mai frumoasă decât majoritatea. C-o cămașă suflecată și-o brățară argintie pe mână își savura cafeaua. Singură nu era, dar adevărul e că nu m-am obosit să-l privesc pe el. Ea îmi cerea să o văd. Și am văzut-o. Era genul de femeie care deși nu ar avea absolut nimic, ți-ar frânge inima doar cu vocea ei. Și nu m-ar fi deranjat să am o inimă frântă atâta timp cât ea ar fi avut grijă de ea.

Zâmbea și râdea și era plină de viață. Cu un ten sărutat de soare și cu buzele de culoarea vinului era. Și deși n-o cunoșteam, puteam să jur că e unică. Am privit multe femei, dar pe puține le-am văzut. Avea o voce caldă și adevărată și zâmbetu-i era autentic și natural. Arăta bine pe ea zâmbetul. Tot ce puteam să sper e că el va continua s-o facă să zâmbească.

După ce mi-am terminat cafeaua și câteva țigări și am plătit, m-am ridicat de la masă. Pașii îmi erau grei și răsunau puternic pe pavajul de piatră, dar gălăgia și râsetele oamenilor era de nepătruns. I-am ascultat vocea în timp ce mă îndepărtam de ea, știind că n-o voi mai auzi vreodată. Tot ce speram era să o mai aud o dată râzând. Și-a râs și-am privit-o și m-am îndepărtat de acea piață și mi-am văzut de drum.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s