Sergiu Vonvea: Cabana

Focul din șemineu trosnea și plângea,
Iar sentimentul din pieptul meu îi cânta armonia.
Lacrimile cerului de pe geamurile cabanei,
Îmi plângeau de milă, și-mi răneau mândria.

Țigara mi-am aprins-o în flăcările triste,
Și furtuna de-afară părea că nu mai trece.
De-a fulgerului voce mă ascundeam.
Și căldura sufletului din șemineu mă găsea rece.

Cu lacrimi vișinii, uscate-mi pătam obrazul,
Și inima o ștergeam cu degete-nghețate.
Geamul ud de plânset se crăpa încet,
Iar ploaia-mi amintea de multe nume uitate.

Tremurând și spart m-am apropiat de foc,
Și adânc în piept mi-am simțit uimirea.
Buza-mi dorea cu înflăcărare să fie arsă.
Pentru că oglindită în el îmi zăream iubirea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s