Sergiu Vonvea: Fragment din romanul pe care îl scriu.

Știi cum e sa iubești doar câteva minute? Dar cum e sa fii iubit doar câteva minute? E o tortură frumoasa. Problema mea e ca mă îndrăgostesc de cuvinte, nu de fapte. Mă îndrăgostesc de idei și gânduri, nu de realitate. Și asta o să-mi fie moartea.

Uneori, de fapt în seara asta, scriu cele mai triste rânduri. Pentru că am iubit-o. Uneori și ea m-a iubit. Ideea e ca am văzut-o și auzit-o și simțit-o si gândit-o, și încă nu știu dacă vorbesc despre Ea sau despre  dragoste.

Știi, am cerut o furtună în forma unei femei cu o voce asemenea unui tunet, și un zâmbet ca un fulger. Ceea ce nu am realizat e cât de periculoasă poate fi o furtună. Sau poate am realizat, doar că nu mi-a păsat. Nu mai e nevoie să spun că am fost prins în mijlocul ei, iar cicatricea fulgerului incă îmi imbrățișează inima, sufocând-o. Dar Doamne ce frumos o omoară.

Daca ai știi cum e sa mori câteva secunde de fiecare dată când o vezi, iar apoi zâmbetul ei să te resusciteze, doar pentru a menține acest ciclu nesfârșit în mișcare. Dacă ai știi asta, ai simți ceea ce filosofii ne mint că e iubirea.

Știam. Știam că e ca un tsunami declanșat de cutremurul subtilității mele.

Așa că am plecat. Am plecat și nu m-am mai uitat inapoi. Am plecat cât de departe am văzut, undeva unde răsăritul emană o nouă speranță și apusul o îndeplinește. Undeva unde fumul nu îmi va mai încețoșa privirea, unde voi vedea limpede. Undeva unde va apărea o nouă Ea, care la rândul ei îmi va frânge inima. Inima mea plină de cicatrici care răsuna ecourile fulgerelor. Am plecat.

Anunțuri